Quantcast
Channel: Karyn Maria Taulescu – Karyn.ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 207

Aliniamentul divin, o cale spre vindecare spirituala

$
0
0

13076663_500798973454088_1630800524423663204_n

„Alinierea Divină nu poate fi comparată cu tehnicile clasice ale terapiilor energetice, nici cu metodele manuale ale chiropracticii sau ale tehnicii craniosacrale. Este o formă superioară de vindecare spirituală, un mod revoluționar de a regăsi sănătatea, care nu a mai fost manifestată în această formă în lume. Este o formă de vindecare a coloanei vertebrale care nu poate fi obținută prin eforturi fizice, tehnici sau intervenții de orice alt fel.

Realinierea spirituală a coloanei vertebrale poate rezolva cauzele conflictelor psiho-spirituale manifestate vizibil în corp sub forma anomaliilor fizice ale omului (curburi și tensiuni), în doar câteva secunde, FĂRĂ NICI UN CONTACT FIZIC.

Bazinul se îndreaptă, lungimea picioarelor se armonizează, umerii și omoplații se adaptează la energia „Noii Ordini”, astfel încât întreaga coloană vertebrală se poate îndrepta. În funcție de gradul de avansare, chiar și scoliozele cele mai grave, cronice, se pot reduce treptat.

Această vindecare spirituală, vizibilă și demonstrabilă, SE EFECTUEAZĂ ÎNTR-O SINGURĂ ÎNTÂLNIRE.

Instaurarea acestei Ordini Divine nu este o tehnică, nici o metodă executată de om; ea derivă doar din puterea Spiritului superior inteligent; ajută și în cazul suferinței emoționale, a crizelor existențiale și a problemelor relaționale. A realinia corpul înseamnă a topi ansamblul de cauze ale tuturor blocajelor energetice la nivelul Spiritului, al sufletului și deci al corpului. Este nevoie ca Spiritul uman să ajungă din nou la Ordinea Divină; aceasta este condiția indispensabilă pentru a stabiliza o ordine perfectă în corp și pentru ca Forța Vitală să poată curge în mod armonios, permițându-ne să trăim o stare completă de bine.”

Terapia Aliniamentului Divin a fost creată de Anne Hubner și Piotr Elkunoviz în 1995. Anne își descrie propria istorie astfel:

„Dorința mea de a ajuta oamenii s-a născut din propria mea tristețe, din propria durere. Printre multe altele, una din experiențele mele a fost un accident grav de mașină în 1985, când am avut ceea ce se numește „near death experience” – o experiență de moarte clinică. Am plutit undeva printr-un tunel și am fost întâmpinată de ființe angelice luminoase. M-a pătruns o energie de dragoste de nedescris, astfel încât inima mea a început să strălucească. M-am simțit în siguranță, liberă și acasă. Așa că am întrebat figurile de lumină, “Pot să stau cu voi acum?” Ele au clătinat din cap și mi-au spus cu blândețe ca trebuie să mă întoarc din nou la viață, pentru că sunt sarcini mai mari în așteptare pentru mine. De fapt, am zburat înapoi prin tunel și când ceața s-a subțiat, m-am văzut grav rănită în mașina mea, înconjurată de poliție și paramedici. După săptămâni de recuperare, medicii mi-au dezvăluit că durerea va rămâne pentru totdeauna. Nu am vrut să accept acest lucru! Nu am lăsat nici o piatră neîntoarsă pentru a investiga alte metode de vindecare. Apoi, experiența cheie a fost un tratament făcut de un vindecător în Brazilia, Rubens Faria, care practica un fel de chirurgie pe suflet și care m-a eliberat pentru totdeauna de aceste suferințe. El mi-a spus chiar că și eu sunt un vindecător, însă atunci am considerat asta ca fiind doar o lingușire de moment. Cu toate acestea, eram copleșită de recunoștință, iar aceasta a fost scânteia care a aprins în mine flacăra spirituală.

Puterea dragostei m-a condus de la partea întunecată a vieții la lumină și de la ignoranță la cunoaștere. În 1994, l-am cunoscut pe Piotr Elkunoviz, care este unul din sufletele mele pereche în acest basm numit viață. Astfel, am avut timp de 17 ani un partener a cărui formare spirituală și dezvoltare în multe domenii a fost la fel ca a mea. În 1995, am fondat Școala de Vindecători Spirituali și Școala de Aliniament al Coloanei Vertebrale și am creat împreună lucruri fără precedent în întreaga istorie a umanității, energii și metode de vindecare revoluționare. Centrul nostru de vindecare spirituală a fost vizitat între anii 1995-2012 de peste 300.000 de oameni, iar oameni din întreaga lume au primit miracolul de “ridicare divina și reorientare” sau au experimentat și participat la seminarii. În același timp, acesta este cel mai mare centru de vindecare spirituală din Europa.”

Multe boli cronice nu ar trebui să existe, dacă pe lângă tratamentele convenționale s-ar acorda mai multă importanță și pentru “medica mente – sănătatea prin spirit”. Ceea ce remediile vindecă în mod indirect, spiritul este capabil de a vindeca în mod direct. Aliniamentul divin al coloanei vertebrale cuprinde întreaga persoană. Se aliniaza mintea, se curăță sufletul, se eliberează și aliniază corpul la nivelul coloanei vertebrale. Această re-programare a vieții persoanei are loc pe mai multe niveluri simultan, permițând întregului sistem inimă-minte și spirit-organism să se vindece.

Boala este cauzată de acumularea de impulsuri/informații (en: input) primite în diversele noastre vieți anterioare de-a lungul evoluției noastre. Aceste informații trebuie să fie vindecate.

scoliosis

Prin Aliniamentul Divin, chiar și oamenii considerați de instituțiile medicale drept incurabili pot fi vindecați. Imediat după transmiterea impulsului de vindecare, „Toate nivelurile ființei umane se aliniază, iar ordinea divină se restabilește în acel individ”.

Distorsionarea sau înclinarea bazinului este cauzată de evoluția noastră – evoluție ce poate fi numită și “denaturarea naturala a individului” – și trebuie să fie corectat. Mai mult decât atât, bolile sunt adesea cauzate de presiunile minții!

Gândurile noastre pot pune presiuni extreme asupra organismului, până la punctul de a-l deforma. Durerile de spate sunt cauzate de leziuni, care de cele mai multe ori sunt leziuni preponderent emoționale, care se manifestă în coloană.

Corecția pelvisului se produce foarte ușor. Deseori, clientul poate simți o senzație plăcută, ca de lumină. În timpul tratamentului are loc o creștere energetica enormă, ce deschide calea pentru dezvoltarea fizică și spirituală din continuare. Această energie este auto-reglantă și va asista în continuare la dizolvarea blocajelor vechi și a tiparelor debilitante.

Forțele de regenerare ale naturii nu sunt nicăieri mai vizibile decât în timpul acestui tratament, care este eficient atât la copii, cât și la adulți, indiferent de vârstă.

Sarani Anisoara Cismasu a adus acesta tehnica la noi in tara si este terapeut acreditat al acestei tehnici de Aliniament Divin. Chiar in acest weekend la Bucuresti are loc Conferinta de prezentare urmata de sesiuni de Aliniament.

Intalnirea mea cu Sarani este o binecuvantare de fiecare data!


Mai multe informatii despre eveniment gasiti pe FB : Conferinta prezentare Aliniament Divin
Detalii despre Sarani si tehnica gasiti aici : http://www.aliniamentdivin.com


Postat în:tehnici si metode de vindecare, terapie energetica Tagged: aliniament divin, credinta, Sarani Anisoara Cismasu, vindecare spirituala

Viewing all articles
Browse latest Browse all 207


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>