„Cum ar putea gasi pacea cei exclusi, respinsi, uitati, victimele, de exemplu, si toti cei care au fost implicati in „moartea” lor? Atunci cand intram in rezonanta cu ei, cand ne putem uita la ei fara a le cere ceva, cand ne uitam cu respect la ei si la soarta lor, abia atunci ei se pot linisti, iar noi nu mai suntem nevoiti sa-i purtam in interiorul nostru. La final, din dragostea pentru tot ce exista, privirea noastra nu mai zaboveste asupra lor, ci se poate indrepta catre altceva, aflat mai presus. Doar in aceasta privire catre ceva aflat mai presus, putem fi toti egali, putem fi la fel ca toti ceilalti si in acelasi timp putem fi liberi sa ne traim propriul destin si propria noastra implinire. Priveste cerul!
Iubirea continua, in acelasi timp, catre un nivel mai inalt. Privindu-i – prin acest mod de a-i privi – devenim centrati pe noi insine si ne simtim in largul nostru, ne este usor.
„Cum poate ajunge inima noastra neprihanita? Eliberand din inima noastra fiecare fiinta umana pe care am intalnit-o, in mod special pe cei foarte apropiati. Eliberam pe fiecare si ii lasam in seama altcuiva: a parintilor lor, a copiiilor lor, a destinului lor.
Ce efect are acest lucru? Ceilalti se simt eliberati de noi. Eliberati de asteptarile si dorintele noastre, eliberati de ingrijorarile noastre, de gandurile noastre, de judecatile si de destinul nostru.
Astfel, si noi ne simtim eliberati de ei. De dorintele si asteptarile lor, de ingrijorarile lor, de ganduri, de judecati si de destinul lor. Devenim de asemenea eliberati de vina lor si de ceea ce ei, probabil, ne-au facut.
La fel si ei devin eliberati de vina noastra si de ceea ce, probabil, le-am facut. Noi devenim liberi de pretentiile comune, ale noastre catre ei si ale lor catre noi.
Suntem oare astfel lipsiti de sentimente sau poate de iubire? Dimpotriva, o inima neprihanita doar simte. O inima neprihanita pur si simplu iubeste.
Neprihanit inseamna in acest caz a fi in acord cu sursa noastra ultima, a celorlalti si cu a noastra. Inseamana a fi pur precum iubirea sursei primordiale, daca ne este permis sa vorbim despre iubire in acest caz. Aceasta iubire ii vrea pe ceilalti asa cum sunt, este iubirea pentru inceputul si sfarsitul lor.
Aceasta este iubirea pura si bucuria pura. Uneste totul fara sa lege, separa totul fara sa desparta. Este pur si simplu acolo.
O inima pura stie de asemenea despre dependenta ei de ceilalti si este de acord. Stie si de dependenta altora de ea si este de acord. In aceste dependente, inima ramane pura.”
sursa Bert Hellinger
Din categoria:invataturi spirituale, karma, spiritualitate Tagged: Bert Hellinger, iubire
